Nr. 02 / 2021

Baterii Auto

Bateria unui automobil are rolul de a stoca energie electrică necesară pentru a porni motorul termic și pentru a alimenta consumatorii electrici atunci când motorul termic este oprit.

O baterie auto trebuie să le îndeplinească următoarele cerințe:
● să alimenteze demarorul în faza de pornire a motorului termic
● să alimenteze consumatorii electrici când
● alternatorul nu funcționează
● să filtreze oscilațiile de tensiune din sistemul electric
● să alimenteze cu energie electrică sistemele electronice active permanent (memoriile
modulelor electronice de control, alarme)

Bateria trebuie să îndeplinească aceste funcții pe o plajă largă de temperaturi. În condiții extreme de temperaturi scăzute (-30 °C) bateria trebuie să asigure pornirea motorului, precum și în condiții de căldură excesivă (70 °C).

Poziționarea bateriei se face de obicei în compartimentul motor și trebuie să țină cont de următoarele constrângeri: lungime cât mai scurtă a cablurilor de alimentare a demarorului, protecție împotriva contaminării, asigurarea temperaturii normale de funcționare, protecție împotriva vibrațiilor precum și acces ușor în vederea verificării și a înlocuirii.

Principiul de funcționare al unei baterii auto

O baterie este construită din celule galvanice, numite și pile electrice. Bateria are la bază principiul lui Volta, care spune că între două metale diferite imersate în electrolit (lichid care permite trecerea curentului electric) apare o tensiune electrică.

Cele două piese metalice se numesc electrozi, electrodul pozitiv numindu-se catod iar cel negativ anod. Datorită reacțiilor chimice dintre electroni și electrolit apare energia electrică. Astfel, bateria din energia chimică produce curent continuu. Automobilele cu motor termic sunt echipate aproape în exclusivitate cu baterii pe bază de plumb. Datorită prețului scăzut și a curentului mare generat, bateriile cu plumb sunt cele mai utilizate pentru alimentarea circuitului electric al automobilului. Bateria auto este formată din 6 celule (pile electrice) legate în serie. Fiecare celulă generează o tensiune de aproximativ 2.12 V, tensiunea totală a bateriei în gol fiind de 6 x 2.12 = 12.72 V (baterie complet încărcată).

Fiecare celulă a bateriei conține:                                                             

•un electrod pozitiv din bioxid de plumb (PbO2)

•un electrod negativ din plumb poros (Pb)

•electrolit din aci sulfuric (H2SO4) și apă (H2O)

Dacă cei doi electrozi se leagă prin intermediul unui circuit electric, în baterie se produc reacții chimice care generează curent electric.

 

 

 

(continuarea in nr. 02/2021 al revistei AutoTehnica)

Back to top button