EditorialeNr. 07 - 08 / 2022

Închisoarea din mașină

Editorial Iulie - August 2022

Când cumperi o mașină, speri să te bucuri de 2 lucruri:

  • Senzația de libertate pe care o ai, pentru a te putea deplasa dintr-un punct în altul
  • Posibilitatea de a efectua călătoria în condiții de confort și siguranță.

Problema apare în primul caz, pentru că se vorbește despre ”LIBERTATE”. Din totdeauna, cei care au fost la putere, ne-au dorit libertatea, motiv pentru care, au făcut tot ce le-a stat în putere să ne-o ia. Din acest motiv s-au străduit să găsească metode prin care mașina să poată fi transformată într-un al ”n”-lea gardian al populației, alături de celelalte ”organe” și ”metode” de control.

Primul pas a fost cel al impunerii automobilelor electrice ca unic mijloc de deplasare, prin interzicerea comercializării autoturismelor cu motoare cu ardere internă, chiar cu riscul aruncării în șomaj a milioane de oameni care lucrează în fabricile producătoare de motoare termice, injectoare, pompe combustibil, curele, turbine, sisteme de exhaustare, etc.

Ce legătură au mașinile electrice cu libertatea ? În primul rând autonomia. Faptul că la o autonomie de 4-500 km nu te poți deplasa pe o rază mai mare de 200-250 de kilometri în jurul locuinței fără riscul de a pierde ore întregi la reincarcare, este o metodă ”discretă” de control.

Dar mai există și alte metode mai directe. De exemplu, în SUA, autoturismele Tesla, nu pot pătrunde în anumite zone ”rezidențiale” pentru că motorul mașinii este oprit automat, prin satelit, la intrarea în zona respectivă.

Tehnologia existând, nu m-ar mira ca în foarte scurt timp, mașina să nu îți permită decât să te deplasezi pe anumite trasee, să nu poți pleca de acasă dacă ”așa vrea șefii” sau să se oprească automat în trafic în cazul în care, de exemplu, constată că ai comis o abatere de la regulile de circulație (depășire de viteză, depășirea liniei continue, etc) și să ”te rețină” acolo până la sosirea primului echipaj de poliție.

Aceste caracteristici ”de control” au apărut deja și la mașinile cu motoare cu ardere internă, prin intermediul funcțiilor oferite prin intermediul ”computerului de bord”, așa cum vom vedea în continuare.

Pentru al doilea caz, s-au gândit băieții cum pot să determine clienții să plătească în mod continuu pentru utilizarea autoturismului deja achiziționat, așa că au introdus ”funcțiile cu abonament”.

Astfel BMW a anunțat deja că multe funcții ale modelelor din noile generații vor fi disponibile doar pe bază de ”abonament lunar”, astfel: funcția de încălzire în scaune va fi disponibilă contra unui abonament de 18 USD/lună sau 180 USD/an,  volan încălzit (între 10 și 12 dolari pe lună), faza lungă automată a farurilor (12 dolari pe lună) și pilot automat adaptiv (cruise control) cu centrare pe bandă – 42 de dolari pe lună.

Practica este folosită și de alți mari producători auto, printre care Lexus, Toyota și Subaru, care permit șoferilor să pornească sau să oprească mașinile prin intermediul unei aplicații, contra cost.

Astfel, așa cum ”de la distanță” se poate comanda activarea funcției de încălzire în scaune, tot așa se poate activa blocarea motorului în orice situație dorită de cei care dețin controlul asupra mașinii personale (producătorul mașinii, autorități, etc)

Să mai vorbesc de modulele GPS instalate la bordul autoturismelor, care transmit celor interesați în orice moment traseul vehiculului, durata de staționare, parametri de deplasare, etc.

O altă trăznaie pe care au născocit-o ”băieții” , este Sistemul ISA (Intelligent Speed Assistance) care devine OBLIGATORIU pe toate mașinile noi fabricate din 2024 și care, în funcție de cum sunt configurate,  pot atenționa șoferul, pot reduce automat viteza conform indicatoarelor sau pot chiar să taie direct puterea motorului. Pe scurt … Daca sunteți într-o depășire, cel pe care îl depășiți decide și el să accelereze în timp ce este depășit, vine o mașină din față, încercați să accelerați peste limita de viteză de pe acel tronson (50 km/h de exemplu) pentru a reuși depășirea …. GHINION ! Vi se ”taie” puterea motorului cu risc mare de a vă ”săruta frontal” cu cel din față …

E bine ? E rău ? Eu unul, personal, cred că este foarte rău. Ce ne garantează că în viitor, în cazul unei eventuale noi ”pandemii” (că tot s-au învățat cu ele) mașinile personale să fie ”sechestrate la domiciliu” ? Sau o persoană din Iași, de exemplu, nu se va putea deplasa cu mașina personală în Vaslui ? Iar pentru a ajunge la Vaslui, va trebui să iei un mijloc de transport în comun , în care nu poți intra dacă, de exemplu, nu ai ”Certificat Verde” (metodă de acces folosită deja în multe țări din Vestul Europei).

Am fost, sunt și voi fi întotdeauna un suporter al progresului și al noilor tehnologii. Numai că, în aceste cazuri, parcă deja se exagerează. Tehnologia trebuie să fie în interesul oamenilor nu împotriva lor.

Acum apare însă o altă problemă : Care va fi rolul nostru în această situație ?

Un banc vechi ne spune că de la Războiul de 100 de ani, ne-au rămas 2 lucruri: Centura de Castitate și meseria de Lăcătuș Mecanic …

Am un feeling că în viitor, va trebui să învățăm să ”hack-uim” mașini pentru a le ”debloca” funcții precum : imposibilitatea de a fi oprit motorul de la distanță, anularea limitării vitezei în depășiri sau ”lane assist” …

Tocmai am citit astăzi o știre prin care eram informați că statul Texas ”recomanda” posesorilor de mașini electrice să nu le mai încarce, pentru a nu suprasolicita rețeaua de alimentare cu energie …
Extrapolând … Cât credeți că va mai trece până când mașinile vor avea funcția de ”blocare a încărcării” de la distanță, astfel încât ”cei care o controlează” să poată (ca explicație oficială) stabili orele de încărcare astfel încât să se nu producă ”supraîncărcarea rețelei de current”… Iar de aici până la a stabili cine are voie să își încarce mașina și cine nu … este doar un pas.

Poate par teorii SF sau teorii ale conspirației, însă, din păcate, realitatea ne-a arătat că poate depăși cele mai negre distopii …  Își imagina cineva acum 2 ani că în țări fanion ale libertății și democrației, precum Franța sau Italia, nu vei mai putea urca în autobuz fără un ”Green Pass” ? Vă imaginați acum 2 ani că nu veți putea intra într-un magazin pentru a cumpăra o jucărie pentru copii fără acel ”Green Pass” ?

Vă imaginați acum 1 an că, dacă veți încerca să intrați cu mașina pe o anumită stradă, motorul mașinii se va opri automat, pentru că acea zonă este ”restricționată doar pentru riverani” Ne așteaptă vremuri grele, în care LIBERTATEA pentru care am luptat, pe care am visat-o si la care am sperat in 89 a dispărut total.

CENZURA a fost înlocuită cu ”Nu respectă Standardele Comunității”, Libertatea de circulație a fost înlocuită cu ”Protecție sanitară” … Iar lucrurile vor merge din rău în mai rău. Iar mașina este o parte a acestei ”închisori”, a devenit un ”gardian” care transmite ”supraveghetorilor” unde te duci, cât stai acolo, cum conduci, îți restricționează dreptul la deplasare, astfel încât să nu te poți deplasa pe o distanță mai mare de ”n” kilometri în jurul ”bazei” și nu în ultimul rând îți va permite sau nu să părăsești domiciliul …

Am un feeling că , peste 10-20 de ani, în ipoteza în care mașinile cu motor termic nu vor fi interzise TOTAL, mașinile ”de epocă” (adică cele fără foarte multă electronică în ele) vor ajunge mai valoroase decât aurul, tocmai din cauza problemelor legate de ”libertatea de mișcare”..

Iar în încheiere, o întrebare: dacă pe ”șefii la lume” , cum spune un cunoscut personaj public, îi freacă așa mult grija de ”ecologie” și ”mediu” … de ce nu se concentrează pe tehnologii alternative de propulsie, gen metanol sau hidrogen și ne tot forțează să trecem pe ”electric” ?

Noapte bună Europa …

Articole asemanatoare

Back to top button