2018Nr. 03 / 2018

Diagnosticarea corectă a Malfunction Indicator Lamp (MIL).

Malfunction Indicator Lamp (MIL)- martorul de eroare în bord sau „martor motor” cum mai este el cunoscut indică o disfuncţie a sistemului de management al motorului.

Atunci când acest martor este aprins în bord poate indica o disfuncţie minoră, iar atunci când clipeşte indică o disfuncţie majoră, acest lucru întâmplându-se numai la autovehiculele dotate cu OBD II.Pentru o diagnoză concludentă se poate folosi diagnoza computerizată sau testele clasice în funcţie de defectul afişat.

Pe durata diagnosticării este foarte important să se stabilească dacă „defectul” pe care îl diagnosticăm este într-adevăr cauza aprinderii MIL-lului sau de fapt este efectul unei alte cauze ce se manifestă în acest fel.           Pentru o exemplificare mai concretă vom lua exemplul unui Opel Vectra, motor 1.8 L benzină ce avea martorul motor aprins în bord. Autovehiculul a fost la mai multe service_uri, care în urma diagnozelor făcute au considerat că trebuie înlocuit, sensorul de temperatură al lichidului de răcire, debitmetrul şi sensorul de oxigen… degeaba, defectul persista. Acest lucru indică clar, faptul că acele service-uri, fie nu aveau sculele necesare unei diagnoze concludente fie nu ştiau să le folosească corespunzător.

 Simptomele maşinii: performanţe scăzute ale motorului, în urma testului de emisii s-a constatat că acestea nu erau în parametrii şi apărea codul de eroarea – Amestec sărac.

Unul dintre tehnicieni, chiar a printat rezultatul unei diagnoze în timpul căreia a măsurat semnalul de ieşire al sensorului de oxigen, semnal ce era egal cu zero.

În urma măsurătorii, tehnicianul a considerat că dacă semnalul de ieşire este zero, clar sensorul este defect deci, el reprezintă cauza amestecului sărac. După înlocuirea sensorului, defectul a continuat şi atunci s-a început căutarea altor posibile cauze.

Adesea se întâmplă ca atunci când se lucrează cu diagnoza, să te poţi confrunta cu defectul sau cu cauza defectului, aceasta fiind principala provocare pentru diagnostician – să facă clar diferenţierea pentru o constatare cât mai corectă. În acest caz sensorul de oxigen nu funcţiona aşa cum ar fi trebuit şi ECU a detectat o eroare. Această eroare era doar efectul, manifestarea erorii, nu cauza, motiv pentru care înlocuirea sensorului de oxigen nu a rezolvat problema. Cheia este de a se investiga dacă manifestarea maşinii este cauza sau simptomul, înainte de a se învesti bani şi timp. Complexitatea procesului de stabilirea a ramurii din care face parte eroarea, cauză ori defect, depinde foarte mult de eroarea apărută, condiţiile în care aceasta apare şi nu în ultimul rând de autoturism.

(continuarea in nr. 03/2018 al revistei AutoTehnica)

Related Articles

Back to top button
Close
Close