Tehnici de diagnosticare Testaţi-vă aptitudinile – Partea 1

Posted under 02/2010 by claudiu on Wednesday 24 February 2010 at 5:40 AM

Începând din acest număr, punem în practică diferite lucruri pe care le-am prezentat teoretic până acum. Mai exact în fiecare număr vom lua anumite simptome şi vom descrie un număr de teste logice, şi rezultatele obţinute în urma lor. Vom discuta despre simptome şi erori ale sistemului de management, ABS/sisteme de control a trenului de rulare şi multiplex/CAN Databus, şi altele.

“Vă puteţi da seama ce este?”

S-ar putea să sune evident, însă este adevărat să afirmăm că unii tehnicieni sunt capabili să diagnosticheze un autovehicul mai bine decât alţii. Experienţa, vârstă, calificările şi abilităţile variază considerabil de la individ la altul, precum şi condiţiile de lucru. Reparatorii de tip franciză beneficiază în mod normal de suport şi pregătire de la producător, permiţând reducerea timpilor de lucru. Ei au avantajul că pot regăsi aceiaşi problemă pe acelaşi tip de vehicul în repetate rânduri, scutind astfel munca de cercetare, ca să îi spun aşa.

Service-ul independent, pe de altă parte, are mai puţin acces la cursuri de specializarea şi informaţii dobândite de la producător, ceea ce înseamnă că trebuie să petreacă mai mult timp diagnosticând şi găsind problema, şi asta în repetate rânduri, deoarece vehiculele ajunse în acest service nu respectă regulă producătorului. În mod ironic, acest lucru poate conduce la o abordare a problemei mai echilibrată, mai corectă, însă nu neapărat mai rapidă.

O diagnoză bună înseamnă mai mult să elimini ceea ce nu este defect decât să găseşti ceea ce este. Întotdeauna sunt mai multe lucruri care merg corect pe o maşină decât care nu merg, făcând relativ uşoară sarcina de a decide care nu este problema. Această serie de articole încearcă să pună o ordine logică în găsirea erorii, fără să impună prea multe reguli dificile. Ceea ce funcţionează pentru Dumneavoastră este întotdeauna metoda cea mai bună!

Verificările iniţiale

Este prea uşor să vă aruncaţi cu capul înainte în diagnoză cu prea puţine informaţii acumulate. Câteodată, erorile pot fi indicate înainte de a vă apropia de maşină şi mulţi tehnicieni îşi vor da seama de componenta defectă înainte ca maşina să ajungă în service, doar prin informaţiile primite prin telefon, e-mail, etc. Acest lucru se întâmplă probabil pentru că s-au obişnuit să gândească logic şi să pună întrebările corecte.

Informaţiile bune primite de la client reprezintă cea mai bună pregătire pentru o diagnoză exactă. Dacă clientul spune “Cred că distribuţia e decalată”, nu fiţi tentaţi să verificaţi distribuţia; întrebaţi “care distribuţie?” şi “ce va face să credeţi asta?”. S-ar putea să ştie despre ce vorbeşte, salvându-vă timp. Pe de altă parte…

Mult mai bine pentru a determina simptomele; când şi cât de des se întâmplă, şi simptomele au apărut la scurt timp după efectuarea vreunei lucrări de întreţinere/reparaţie la vehicul? Acum verificaţi/conduceţi vehiculul şi vedeţi dacă puteţi să faceţi în aşa fel încât defectul să apară/fie sesizabil, după care vedeţi dacă opinia Dumneavoastră coincide cu cea a clientului.

Iată un exemplu: clientul s-a plâns că motorul nu mai trage că înainte, că pare sa îi lipsească puterea, că funcţionează neregulat (“nu atât de accentuat când motorul este rece”), consumul de combustibil pare să se fi înrăutăţit şi pe deasupra se aprinde un indicator luminos în bord. În plus, câteodată simte un miros ciudat.

După ce aţi condus maşina sunteţi de acord cu părerile clientului despre neregularitatea funcţionarii motorului şi răspunsul slab al acestuia, însă atunci când se calcă tare pedala de acceleraţie totul este în regulă. Indicatorul luminos este aprins şi observaţi că turaţia de relanti pare normală. Maşina are aproximativ opt ani, cu motor 6 cilindri în linie. Cartea service a maşinii este la zi (ultima intervenţie majoră acum 4000 km) iar maşina în general este în condiţie bună.

Diagnosticul

O dată intrat în garaj, este indicat ca înainte de toate să verificaţi nivelul lichidelor, atât pentru diagnoză cât şi pentru a vă asigura că maşina este sigură pentru testare. Verificările indică dacă uleiul şi lichidul de răcire sunt la niveluri normale şi dacă uleiul este curat, dacă nu sunt scurgeri. Sunteţi un pic surprins de temperatură ridicată de sub capotă, cu toate că testarea pe şosea a fost scurtă şi maşina nu a fost forjata mult timp. Ne este prezent nici un sunet mecanic anormal însă admisia de aer pare să fie puţin cam zgomotoasă iar relantiul motorului puţin neregulat, însă nu suficient să indice o problemă.

Un cititor de coduri folosit pentru a vedea de ce indicatorul luminos este aprins în bord indică următoarele coduri de eroare:

P0132 – Tensiune senzor oxigen mare – Colector 1 Senzor 1.

P0174 – Amestec combustibil sărac – Colector 2

Continuarea in nr. 2/2010 al revistei AutoTehnica


Strategiile de control ale emisiilor evaporative pentru autovehiculele hibride

Posted under 02/2010 by claudiu on Wednesday 24 February 2010 at 5:37 AM

Un set de soluţii adaptate la standardele de emisii de astăzi şi de mâine a fost făcut public de către Delphi.

Soluţiile tind spre minimizarea complexităţii sistemului şi uşurarea asamblării acestuia, cu scopul final de reducere a costului de producţie a autovehiculului.

Cererea din ce în ce mai mare a pieţii pentru autovehicule mai “verzi” necesită reducerea emisiilor de CO2 şi îmbunătăţirea consumului de carburant. Cerinţele menţionate mai sus pot fi îndeplinite mărind eficiența motorului prin anumite tehnologii, precum dotarea cu turbine, injecţie directă şi în special, adoptarea de soluţii hibrid, din moment ce acestea devin din ce în ce mai accesibile. Pe lângă toate acestea, sistemele de control ale emisiilor evaporative îşi aduc şi ele aportul la reducerea totală a noxelor emanate de către autovehicul.

Delphi este unul din liderii mondiali cu privire la conceperea şi producerea de astfel de sisteme, ce includ şi vase colectoare de gaze, producând anual milioane. “Cu o experienţă de peste 35 de ani, Delphi are expertiza şi cunoştinţele necesare conceperii unor sisteme ce vor ajuta producătorii să îndeplinească standardele referitoare la emisiile evaporative din ce în ce mai stricte” afirmă Dl. Jose Morente, Director vânzări globale pentru sisteme de manipulare şi evaporative Delphi.

Controlul emisiilor evaporative ale autovehiculelor hibride

Soluţia prezentată de Delphi include integrarea sistemelor de emisii evaporative pentru hibride: vas colector de gaze din carbon,  module vas colector de gaze şi epurator de hidrocarburi încălzit electric. Aceste noi tehnologii şi soluţii tehnice fac viitoarele autovehicule hibride benzină-electrice aliniate la standardele europene în materie de emisii evaporative. Standardele impun controlul hidrocarburilor volatile (vapori de combustibil) ce sunt degajate indiferent de starea vehiculului: în mers, la alimentarea cu combustibil sau când staţionează.

Pentru a proteja mediu înconjurător şi calitatea aerului, vaporii sunt înmagazinaţi temporar în vasul colector de gaze, unde sunt transformaţi în lichid, lichid ce este folosit pentru a alimenta motorul în timpul rulării. Având ca scop reducerea emisiilor de CO2 şi îmbunătăţirea economiei de combustibil, hibridele limitează durata de funcţionare a motorului cu combustie internă, impunând cerinţe tehnice noi şi dificile sistemelor de control a  emisiilor evaporative.

Continuarea in nr. 2/2010 al revistei AutoTehnica


zinwave Wordpress Theme