Home / Editoriale / Educa-m-as dar n-am cum ! – Editorial Iulie-August 2018

Educa-m-as dar n-am cum ! – Editorial Iulie-August 2018

Zilele trecute, am participat ca invitat, alaturi de cativa reprezentanti ai unor firme de prestigiu, la un eveniment, organizat la Oradea de Asociatia Firmelor Bihorene, la care au participat aproximativ 60 de copii, din clasele 10-11 din diverse judete ale tarii, intitulat “Scoala de Vara”.

Scopul evenimentului a fost sa le prezinte tinerilor elevi cam ce inseamna “viata reala” si sa ii ajute sa isi aleaga un drum in viata.

Organizarea : ireprosabila ! Tematica si Programul : Fara cusur ! Copiii : Senzationali !

Dar … Intrucat rolul meu este de “Gica Contra”, hai sa vedem ce am observat.

In cadrul celor 2 prezentari pe care le-am sustinut in fata copiilor (care desi erau la sfarsitul unei zile extrem de incarcate, totusi au mai avut rabdarea (chiar si entuziasmul pot spune) sa participe la o “masa rotunda cu reprezentanti ai unor firme de prestigiu din piata (BOSCH, ATE – CONTINENTAL, KYB) + Subsemnatul in calitate de “Ajutor de Bagator de Seama”, am observat cateva aspecte extrem de interesante in modul de a privi lumea al tinerei generatii.

Am inceput prezentarea cu o intrebare: “Daca primiti simultan 2 oferte de angajare, una pe post de Director de Marketing, cu un salariu de 800 Euro net si una de Vopsitor Auto, cu un salariu de 1800 Euro net, ce alegeti si de ce ?”

Raspunsul ? 90% au ales DIRECTOR DE MARKETING !!!

Intrucat aceasta intrebare o tot adresez copiilor cu care intru in contact, de vreo 4 ani incoace, raspunsul nu m-a surprins, insa acest raspuns trebuie sa ne ingrijoreze al naibii de tare.

In Romania, NIMENI nu mai vrea sa munceasca, INDIFERENT DE CATI BANI ESTE VORBA ! Toti viseaza sa se faca “Manageri”, “Jurnalisti”, “Avocati”, etc dar NIMENI nu vrea sa devina mecanic, vopsitor, instalator, zidar sau gradinar.

Rezultatul ? Firmele sufera de o criza acuta de forta de munca mediu calificata, insa piata este plina de Analfabeti Functionali, absolventi ai unor Facultati Inutile, infiintate doar pentru a oferi un salariu unor Dobitoci purtatori de titluri universitare, complet rupti de lume si complet depasiti de situatie si de materiile pe care ar trebui sa le predea.

Rezultatul muncii acestor Dobitoci Universitari il reprezinta “Dobitocul cu Diploma de Licenta”, un specimen distrus de un sistem de invatamant complet anacronic si ilogic si care viseaza la un job platit cu 5000 Euro/luna, in care sa nu faca nimic dar sa poarte pe Cartea de Vizita orice titlu care sa contina cuvantul “Manager”, precum “Operations Manager”, “Junior Key Account Manager” sau chiar “Useless Manager” …

Orice rahat cu “Manager” in titlu este visul lor … Fetele nu mai vor sa fie “Secretare”, dar viseaza sa devina “Asistent Manager”, baietii nu mai vor sa fie “Vanzatori”, dar viseaza sa fie “Area Sales Manager” … si lista ar continua la infinit .

 

Ok, dar ce facem mai departe ? Din aceasta cauza, firmele occidentale incep sa evite Romania, tocmai datorita  acestei lipse acute de forta de munca mediu calificata si lipsei de perspectiva legata de formarea de forta de munca.

Lucrul pe care inconstientii care se ocupa de distrugerea invatamantului tehnic si profesional aflati in subordinea Sinistrului Educatiei nu vor sa il inteleaga, este ca trebuie sa isi scoata dracu capul din fund si sa priveasca in jur. Le-as cere sa si “gandeasca”, dar deja le cer prea mult. Sunt curios cand oare vor realiza ca programele de curs in invatamantul tehnic trebuie realizate FUNCTIE DE NEVOILE ECONOMIEI, NU FUNCTIE DE SPECIALIZARILE PROFESORILOR !

Economia are nevoie de Operatori CNC de exemplu. Ce Scoli Profesionale mai pregatesc operatori CNC ? Dupa ce manuale invata ? Cine ii invata ? Unde fac practica ?

Economia are nevoie de Electronisti Auto … De unde gasim copii care sa vrea sa devina electronisti auto ? La ce scoli ii ducem ? Dupa ce manuale invata ? Cine ii invata ? … si tot asa

Cam asta este situatia in momentul de fata …

Nu stiu daca stiati, dar de treaba asta se ocupa o institutie de stat denumita C.N.D.I.P.T ( Centrul National de Dezvoltare a Invatamanului Profesional si Tehnic). Prietenii ii spun “Centrul National pentru Distrugerea Invatamantului Profesional si Tehnic”.

Daca intrati pe site-ul lor (www.tvet.ro – ce legatura exista intre TVET si CNDIPT ramane, alaturi de Triunghiul Bermudelor, una din marile enigme ale umanitatii) o sa va cruciti. Veti gasi 10.000.000 de chestii inutile pentru un om normal, dar daca vreti sa vedeti de exemplu niscai materiale de curs pentru Mecanic Auto de exemplu … nu veti gasi nimic.

Exista niste materiale, realizate intre 2002 si 2006, care acopera o gama de teme de larg interes atat pentru copii cat si pentru economia reala precum “Managementul Serviciilor Postale”, “Prelucrarea primara a datelor in hidro-meteorologie” sau “Arderea Produselor Ceramice” … Ca nu exista nimic de exemplu legat de “Functionarea motoarelor cu ardere interna” asta nu conteaza, pentru ca economia actuala are nevoie de oameni specializati in “Managementul Serviciilor Postale” nu de idiotii de mecanici.

Dar totusi sa nu disperam, pentru ca exista cursuri  de  “Decolorarea Parului”, “Pigmentarea si Depigmentarea Parului” sau “Vopsirea Parului”.

Cam aici ne aflam oameni buni. Avem niste copii care nu vor sa invete nicio meserie, iar daca vreun ratacit ar vrea sa invete, nu are unde, nu are de pe ce, nu are cine sa il invete. Iar asta este rodul ultimilor 30 de ani, in care ideea de munca a fost stearsa din constiinta tinerei generatii.

Ce e de facut ?

O sansa o reprezinta Invatamantul profesional Dual. O chestie in care cred cu toata fiinta, pentru ca este rodul colaborarii directe dintre Agentul Economic (cel care are nevoie de copii) si sistemul de invatamant.

In cadrul acestui sistem, agentul economic contribuie activ la stabilirea programei de curs, alegerea manualelor sau chiar a profesorilor, Competenta fiind unicul criteriu .

Deci, se pare ca nu este totul pierdut … Cum facem mai departe ? Cum convingem copiii, ca meseria de “mecanic” nu este cu nimic mai rusinoasa decat cea de “Analfabet cu Diploma”, absolvent al unei Facultati mai mult sau mai putin obscure, complet inutil pentru orice firma si care nu este capabil sa lege 2 cuvinte in limba romana ?

Cum convingem parintii sa isi lase copiii (sau chiar sa ii indemne) sa se orienteze spre Invatamantul Profesional ? Cum ii facem sa isi reaminteasca vechiul “Meseria este Bratara de Aur” ?

Aici intervine rolul nostru. Statul a reusit sa distruga un sistem de invatamant si nu a pus nimic in loc. Este sarcina noastra sa luam problema in propriile maini si sa ne ocupam noi de formarea viitorilor colegi, pentru ca NIMENI nu o sa o mai faca in locul nostru.

Daca Statul actual s-a ocupat sa distruga, trebuie sa ne creem propriul “Stat Paralel”, in care SA CONSTRUIM. Trebuie sa incetam sa mai asteptam de la stat sa ne educe copiii, pentru ca NU O VA FACE si NU ESTE IN STARE.

Birocratii de prin ministere au ca singure griji: incasarea la timp a Primelor si Sporurilor, a Tichetelor de Vacanta, ce s-a intamplat aseara in telenovela preferata sau Nivelul 865 din Candy Crush (pt cei cu Smarphone) sau Solitaire (pt cei care folosesc doar calculatorul de la birou). Trebuie sa incercam sa ii evitam si sa ne ocupam noi de educatia copiilor nostri, daca ne pasa intr-adevar de ei.

Copiii pe care i-am intalnit la Oradea sunt senzationali si merita ceva mai bun de la viata decat li se pregateste de catre parintii lor …

 

Check Also

Cu degetul in fund – Editorial AutoTehnica Mai 2018

  Se spune ca odata un rocker, pletos, imbracat in niste pantaloni de piele mulati, …