Home / Colectia 2014 / SISTEMUL DE INJECTIE CU RAMPA COMUNA SI INJECTOARE PIEZOELECTRICE CU ACTIONARE DIRECTA DE LA DELPHI

SISTEMUL DE INJECTIE CU RAMPA COMUNA SI INJECTOARE PIEZOELECTRICE CU ACTIONARE DIRECTA DE LA DELPHI

In 2008 sistemele de injectie cu rampa comuna de la Delphi au evoluat semnificativ prin utilizarea injectoarelor piezoelectrice cu actionare directa DFI3. In acest sistem de injectie, care lucreaza cu presiuni de pana la 2000 de bari, acul injectorului este actionat direct de actuatorul piezoelectric si nu de un sistem de control hidraulic cu supape actionate electric.

 

 

Actuatorul piezoelectric actioneaza foarte rapid asupra acului injectorului, independent de presiunea combustibilului din rampa comuna.
Aceasta facilitate conduce la reducerea emisiilor poluante si a consumului de combustibil, precum si la cresterea densitatii de putere si a cuplului motor.
De asemenea, controlul injectiilor multiple este optimizat deoarece nu mai apar oscilatii de presiune in injector. Injectorul DFI3 este capabil sa execute pana la 7 injectii pe ciclu intr-un timp mai scurt, comparativ cu injectoarele cu solenoid si actionare electrohidraulica.

Injectoarele DFI3 sunt proiectate sa functioneze fara pierderi hidraulice si din acest motiv nu au conducta de retur (de joasa presiune). Astfel se economiseste pana la 1 kW de putere disipata, comparativ cu sistemele de injectie cu retur de combustibil.

Acul injectorului (5) este actionat de actuatorul piezoelectric (4) atunci cand acesta este alimentat cu curent electric. Prin racordul (1) injectorul este alimentat cu combustibil de la rampa de inalta presiune. Calculatorul de injectie comanda injectorul prin intermediul conectorului electric (2).

Injectorul piezoelectric cu actionare directa DFI3 – Elemente componente

1

1. racord de inalta presiune
2. conector electric
3. carcasa injectorului
4. actuatorul piezoelectric (piezo-ceramic)
5. acul injector

Injectorul piezoelectric cu actionare directa DFI3 – Detaliu

2

1. orificii de injectie
2. canale de curgere combustibil
3. carcasa injectorului
4. actuatorul piezoelectric
5. acul injectorului

(continuarea in nr. 03 / 2014 al revistei AutoTehnica)

About xmeditor

Check Also

COMPONENTA SI FUNCTIONAREA AMBREIAJULUI

Ambreiajul este inclus in transmisia automobilului in scopul compensarii principalelor dezavantaje ale motorului cu ardere …